Lupus

Deşi l-am lăsat să-mi mănânce jumătate din stomac, Ursul nu mai vorbeşte cu mine... Haita mea e departe, Alfa şi mama au fost răpuşi iar eu trebuie să mă auto-exilez! Mi-e greu să îmi imaginez cum va fi viaţa mea la limita pădurii... Nu am mai fost pe acolo... nu singură...De când mă ştiu, haita a fost cu mine... Nu ştiu de ce vânturile bat acum într-o altă direcţie...
Lupii solitari nu au fost agreaţi niciodată dar... se pare că nu am de ales.. Am să vânez singură, şi am să mă ascund de celelalte haite... Prezenţa mea nu mai e dorită... se simte...
Deşi am învăţat să fiu feroce, mi-e frică... Uneori, visez... Visez să întâlnesc o haită albă, care să mă iubească şi să mă accepte aşa cum sunt... pentru care faptul că am fost mâncată de urs sau că am peste tot cicatricii, să nu conteze....
În speranţa că voi întâlni această Haită, înainte de a muri, mă îndrept încet spre marginea pădurii...

Le désespoir est assis sur un banc - Jacques Prévert

Dans un square sur un banc
Il y a un homme qui vous appelle quand on passe
Il a des binocles un vieux costumes gris
Il fume un petit ninas il est assis
Et il vous appelle quand on passe
Ou simplement il vous fait signe
Il ne faut pas le regarder
Il ne faut pas l'écouter
Il faut passer
Faire comme si on ne le voyais pas
Comme si on ne l'entendais pas
Il faut passer presser le pas
Si vous le regardez
Si vous l'écoutez
Il vous fait signe et rien ni personne
Ne peut vous empêcher d'aller vous asseoir près de lui
Alors il vous regarde et sourit
Et vous souffrez attrocement
Et l'homme continue de sourire
Et vous souriez du même sourire
Exactement
Plus vous souriez plus vous souffrez
Atrocement
Plus vous souffrez plus vous souriez
Irrémédiablement
Et vous restez là
Assis figé
Souriant sur le banc
Des enfants jouent tout près de vous
Des passants passent
Tranquillement
Des oiseaux s'envolent
Quittant un arbre
Pour un autre
Et vous restez là
Sur le banc
Et vous savez vous savez
Que jamais plus vous ne jouerez
Comme ces enfants
Vous savez que jamais plus vous ne passerez
Tranquillement
Comme ces passants
Que jamais plus vous ne vous envolerez
Quittant un arbre pour un autre
Comme ces oiseaux.

Lista de motouri, facuta cadou de mama

“Cea mai buna viziune este intuitia.” - Malcolm Forbes

“Un om nu se poate simti bine daca nu-i in armonie cu sine.” - Mark Twain

“Formularea intrebarii potrivite contine deja jumatate din solutia problemei.” - Carl Jung

“Viitorul apartine celor care cred in frumusetea propriilor vise.” - Eleonor Roosvelt

“A fi impreuna este un inceput, a ramane impreuna este un progres, a lucra impreuna este un success.” - Henry Ford

“Uneori flacara noastra se stinge, dar este reaprinsa de o scanteie a altuia. Fiecare dintre noi trebuie sa fie profound recunoscator celor care reaprind flacara din noi.” - Albert Schweitzer

“Un lider are dreptul sa fie invins, dar nu are niciodata dreptul sa fie surprins.” - Napoleon Bonaparte

“O realizare este un angajament. Obliga la o realizare si mai mare.” - Albert Camus

“Oricare ar fi jocurile in care intram suntem datori sa nu ne jucam cu noi insine.” - Ralph Waldo Emerson

“Daca vrei sa intelegi ziua de azi, trebuie s-o cercetezi pe cea de ieri.” - Peral S.Buck

“Experienta este singurul lucru pe care il poti obtine gratis.” - Oscar Wilde

“Experienta ne invata doar ce se poate invata.” - Aldous Huxley

“Pentru fiecare individ, cea mai buna alegere inseamna maximum din ceea ce poate el sa realizeze.” - Aristotel

“Arta este o minciuna care ne face sa vedem adevarul.” - Picasso

“Oamenii cu viziune stapanesc abilitatea de a vedea dincolo de aparente, pana in miezul problemelor si investitiilor. Ei apreceaza transapernta.” - Robert Kiyosaki

“Frica infrange mai multi oameni decat orice altceva din aceasta lume.” - Ralph Waldo Emerson

“Cel care numa face economie, va trebui sa sufere.” - Confucius

“Intelepciunea incepe cu definirea termenilor.” - Socrate

“Arta este o minciuna care ne facem sa vedem adevarul.” - Picasso

“Nu cauta vina. Cauta un remediu.” - Henry Ford

“Oricine a ajuns acolo unde este a trebuit sa inceapa de unde era.” - Robert Louis Stevenson

“Inceputul oricarei carmuiri este educatia adolescentilor.” - Pitagora

“Exista ceva mai puternic decat toate armatele lumii, iar aceasta este o idée careia i-a sosit vremea.” - Victor Hugo

Repetabila Povara - Adrian Paunescu

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.

Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părintii acestia ce oftează mereu.

Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are părinti, încă nu e pierdut,
Cine are părinti are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Totul are un sfârşit...

Nici măcar nu e lună plină... Nici măcar nu pot să urlu!!! Fără tine, nimic nu mai e la fel... Mi-am pierdut văzul iar raţiunea nu mă mai ajută. Începând din momentul în care tu ai încetat să exişti, şi inima mea a încetat să mai bată!!! Cum o să mă descurc ŞI fără tine? Cine o să mai îmi deschidă ochii dimineaţa şi cine va mai vâna, pentru mine, toate bunătăţile vieţii?
Părinte drag, m-ai părăsit prea brusc... Sper ca îngerii să fie buni cu tine fiindcă aici, unde m-ai lăsat, e prea multă durere...
O să-mi lipseşti mult, Tete!!! Să te odihneşti în pace!!!