Zbate-mă într-un colț al gândului tău.
Frământă-mi pornirea de a nu mai fi eu!
Fă-mi stop în suflare. Să nu mai curgă fum
Oprește trăirea perpetuului nebun.
Răpește-mă dintr-ale mele, nu mă lăsa aiurea.
Adună-mă din zările ce-mi știu preabine furia.
Vopsește-mi unghiile în negru, transformă-mă-n acvilă
Clădește-mi două aripi... dar nu o fă din milă!
(...)
Simte-mi neputința și rupe-mă de ea!
Plânge-mi nemurirea dintr-o oră rea!
Mai adu-mi o piatră... din aceea grea.
De moară, parcă-i zice... leagă-mă de ea..
Aruncă-mă-n culoare, în curcubeul gri
și lasă-ma acolo ca și cum n-aș fi...
Sau, să rezum mai bine, din toate astea doar
Adu-mă lângă tine, o clipă măcar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu