marți, 24 februarie 2009
Către Galateea - Nichita Stănescu
Îţi ştiu toate timpurile, toate mişcările, toate
parfumurile,
şi umbra ta, şi tăcerile tale, şi sânul tău
ce tremur au şi ce culoare anume,
şi mersul tău, şi melancolia ta, şi sprâncenele tale,
şi bluza ta, şi inelul tău, şi secunda
şi nu mai am răbdare şi genunchiul mi-l pun
în pietre
şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai există aproape -
după-amiaza, după-orizontul,
dincolo-de-marea...
şi tot ce e dincolo de ele,
şi atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul şi-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngână.
Şi mă rog de tine,
naşte-mă.
Ştiu tot ceea ce tu nu ştii niciodată, din tine.
Bătaia inimii care urmează bătăii ce-o auzi,
sfârşitul cuvântului a cărui primă silabă tocmai
o spui,
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - mişcătoare umbre ale sângelui tău,
şi pietrele, pietrele - umbre de piatră
ale genunchiului meu,
pe care mi-l plec în faţa ta şi mă rog de tine,
naşte-mă. Naşte-mă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Fum din focul de ieri
-
▼
2009
(27)
-
▼
februarie
(13)
- Ipostază de lup
- Către Galateea - Nichita Stănescu
- Solo de muţenie...
- Le cheval rouge - Jacques Prévert
- CASA DEZILUZIILOR
- În ochiul meu...
- Tic...tic... tic... mi se scurge timpuldin clepsid...
- Cafeaua de dimineaţă - Jacques Prévert
- Metamorfoză
- Te-am bombardat cu doua telefoaneEh, si unul era.....
- Mareea
- Retrospectivă
- Strange Dream
-
▼
februarie
(13)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu