Mareea

Mareea e scrisă ages ago, pe când aveam o vârstă cu 1 în faţă... :) ... şi e rezultatul unui vis foarte puternic. Imaginea şi amintirea acestui vis m-a bântuit săptămâni întregi, până m-am apucat să îl pun în cuvinte... cuvinte care sunt oricum prea sărace pentru imaginile pe care ochii minţii mele le-au văzut. Cel mai mare regret al meu era - şi este - că nu ştiu să pictez.. Cred că ar fi ieşi o lucrare bună....


33333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333333

Nu am mai văzut nicicând aşa ceva… Marea se retrăsese şi lăsase în urma ei, ca după un război, ciozvârte… Puteai să vezi de-a lungul ţărmului, răspândite: picioare, braţe, gâturi şi capete… Peisajul era macabru şi doar dacă aveai tăria să te apropii puteai să vezi că, de fapt, bucăţile erau din plastic…
Oricum cine nu avea acest curaj, rămânea traumatizat pe viaţă în urma priveliştii. Nu ştiam ce să zic şi nici cum să îmi manifest uimirea aşa că tot ce îmi rămânea de făcut era să stau ţintuită locului şi să ascult povestea bătrânelului de lângă mine – singurul care nu părea defel îngrijorat de ceea ce vedea şi care, dimpotrivă, era nu numai resemnat ci parcă obişnuit; spunea că marea e plină de „surprize explicabile”… Părea că mai văzuse o astfel de… surpriză… Aşadar, bătrânul spunea…
„Se zice, începu el pe un ton de povestitor înnăscut, că pe vremea unui lord al zenitului, fecioarele din împărăţia sa erau aruncate în mare… Lordului i se prezisese o moarte groaznică din pricina uneia dintre aceste fecioare născute pe domeniul său.
Şi întocmai ca în legendele dinaintea timpului său, lordul hotărî sacrificarea tuturor fecioarelor. Oamenii nu aveau ce face şi singura lor nădejde stătea în rugile fierbinţi pe care le înălţau către zeii acelor timpuri… În partea locului, se zvonea că marea este stăpânită de o neîndurătoare dar frumoasă zeiţă… Familiile fetelor sacrificate aduceau ofrande şi jertfe la malul mării pentru a o îndupleca pe frumoasa Maree…
Speranţa din sufletele oamenilor a luat forma nădejdii că Mareea le va transforma pe fetele satului în sirene care vor ieşi noaptea pe ţărm şi-şi vor plânge iubirea neştiută şi neîncepută…
Straşnicul rău făcut de Lord părea să-şi găsească alinarea în această legendă, mai ales că în câteva nopţi fuseseră zărite pe mal siluetele unor fete pe care câţiva oameni le recunoscuseră ca fiind dintre cele sacrificate…
Dar iată că Lordul îmbătrâni şi îi veni sorocul. A murit cu aceeaşi spaimă cu care trăise o viaţă întreagă. Nu regreta ceea ce făcuse. Trupul său a ars până în zori pe rugul aprins pentru el, pe malul mării… Oamenii nu l-au jelit dar i-au aruncat cenuşa în mila mării…”
- Se pare că rău au făcut! ieşi bătrânul pentru câteva secunde din poveste…
- De ce? am întrebat mirată, necontenind să îmi iau ochii de la marea tristă.
- Fiindcă, urmă el…
„La nici o săptămână după ce Lordul a fost dăruit mării au început să apară primele valuri îndrăzneţe, care muşcau din ţărm şi care aduceau cu ele bucăţi de…sirene… „
- Ştii, la început, se zice că nu erau din plastic… Cică erau chiar bucăţi din fecioarele sacrificate, pe care Necuratul nu le lăsa nici acolo în pace. Acum le surghiunea, bucăţele, pe uscat.
- Păi, şi acum? am întrebat eu, ca un copil.
- Hehehe… acum… l-o fi pus Mareea să îi facă altele… din plastic, să le înlocuiască pe cele vii de odinioară… Şi cum Mareea e neîndurătoare, nu i-or fi plăcând… Şi-atunci…
Nu l-am mai auzit, căci se îndepărta râzând… cuprins parcă de nebunie…
- Ţi-a povestit şi ţie legenda? auzii un glas limpede în spatele meu.
- Da, am răspuns în timp ce mă întorceam curioasă; de abia aşteptam să văd posesorul întrebării… Era o fetiţă de vreo şaisprezece ani. Nu m-am putut abţine. Zic:
- Dar de ce mă întrebi?
- Fiindcă… îi place să i se spună „LORDUL” îmi spuse fata misterioasă şi o rupse la fugă…

Am mai privit o dată mare tristă şi m-am îndepărtat încet de ţărm, gândindu-mă ce lume ciudată avea acea mare roz…
Nu vedeam unde calc şi atunci… m-am trezit!